Consultanţă şi asistenţă juridică privind constituirea societăţilor comerciale şi privind modalităţile de structurare iniţială a activităţii:

o Consultanţă şi asistenţă juridică pentru înfiinţarea societăţilor comerciale, pentru înregistrarea sucursalelor precum şi cu privire la modul de organizare a organelor statutare, implementarea sistemului de administrare – unitar/dualist, redactarea documentelor necesare pentru Registrul Comerţului;
o Servicii de asistenţă juridică cu privire la modalităţile de organizare şi desfăşurare a activităţii ce urmează a fi dezvoltată
o Consultanţă juridică constând în redactarea de analize comparative între formele de societate permise în conformitate cu legislaţia din România, evidenţiind caracteristicile specifice ale acestora, avantajele şi dezavantajele precum şi redactarea de comparaţii juridice între desfăşurarea activităţii prin intermediul unei filiale şi a unei sucursale;

Consultanţă şi asistenţă juridică privind modificările ce intervin în activitatea societăţilor comerciale:


o Consultanţă şi asistenţă juridică cu privire la funcţionarea organelor corporatiste ale societăţilor comerciale atât cele organizate în sistem dualist cât şi unitar precum şi asistenţă cu privire la drepturile şi obligaţiile administratorilor.
o Consultanţă juridică cu privire la drepturile acţionarilor minoritari, propunerea de soluţii juridice cu privire la remedierea situaţiilor de activ net negativ al societăţii, asistenţă juridică şi consultanţă cu privire la modalităţile şi procedeele de majorare şi reducere a capitalului social.

Consultanţă şi asistenţă juridică privind restructurarea grupurilor de societăţii comerciale:


o Asistenţă juridică pentru restructurări (e.g. fuziuni, divizări, lichidări; aceste proiecte au în vedere atât reglementările de drept al societăţilor comerciale, cât şi de dreptul muncii sau din alte ramuri de drept, în funcţie de specificul fiecărei afaceri), incluzând redactarea documentelor şi îndeplinirea formalităţilor în legătură cu restructurarea societăţii/grupului de societăţi.

Consultanţă şi asistenţă juridică privind dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale:

o Asistenţă şi consultanţă juridică în fiecare dintre etapele de dizolvare şi lichidare a societăţilor comerciale şi a sucursalelor, redactarea documentelor necesare pentru Registrul Comerţului şi asistenţă juridică cu radierea societăţilor comerciale/sucursalelor.

Consultanta si asistenta juridica privind conflictele dintre asociati:

o Asistenta la excluderea unui asociat din societate,
o Asistenta la atragerea raspunderii administratorului/asociatului pentru frauda in dauna societatii;
o Asistenta la rezolvarea conflictelor dintre asociati;