In Monitorul Oficial nr. 41 din 18 ianuarie 2013 a fost publicata Decizia din 10 decembrie 2012 a ICCJ, completul competent sa judece recursul in interesul legii.

Completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii, formulat de catre procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Sesizarea nr. 7.738/2.276/III-5/2012, cu privire la incadrarea juridica a faptei de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul in ipoteza in care autorizatia provizorie de circulatie si-a incetat valabilitatea si avand aplicate placute cu numarul provizoriu expirat.

Problema de drept ce a generat practica neunitara

Prin recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a aratat ca in practica judiciara nationala nu exista un punct de vedere unitar vizand incadrarea juridica a faptei de punere in circulatie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul in ipoteza in care autorizatia de circulatie provizorie si-a incetat valabilitatea si avand aplicate placute cu numarul provizoriu de circulatie expirat.

Examenul jurisprudential

Prin recursul in interesul legii se arata ca, in urma verificarii jurisprudentei la nivel national, a fost relevata o practica neunitara, in sensul ca au fost evidentiate doua orientari in problema vizand incadrarea juridica a faptei de punere in circulatie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul in ipoteza in care autorizatia de circulatie provizorie si-a incetat valabilitatea si avand aplicate placute cu numarul provizoriu de circulatie expirat.

Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti

Intr-o prima orientare a practicii, unele instante au apreciat ca fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice un autoturism neinmatriculat, avand aplicate placute cu numere provizorii de circulatie a caror valabilitate era expirata, intruneste elementele constitutive ale infractiunilor prevazute de art. 85 alin. (1) si art. 85 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, aflate in concurs ideal.

Intr-o a doua orientare a practicii, in aceeasi ipoteza – conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat, avand aplicate placute cu numere provizorii de circulatie expirate – alte instante au retinut numai infractiunea prevazuta de art. 85 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, cu motivarea ca infractiunea prevazuta de art. 85 alin. (2) vizeaza o alta situatie premisa decat expirarea termenului de valabilitate a numerelor provizorii, si anume aplicarea unui numar imaginar sau a altui numar decat cel atribuit unui autovehicul inmatriculat.

Opinia procurorului general

Solutia propusa de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este in sensul orientarii jurisprudentiale potrivit careia punerea in circulatie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul in ipoteza in care autorizatia de circulatie si-a incetat valabilitatea si avand aplicate placute cu numarul provizoriu expirat intruneste elementele constitutive ale infractiunilor prevazute de art. 85 alin. (1) si art. 85 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, in concurs ideal.

Inalta Curte

ICCJ a admis recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si, in consecinta:

In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 85 alin. (1) si (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, a stabilit ca:

Punerea in circulatie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul pe care sunt aplicate placute cu numarul provizoriu de circulatie expirat, iar autorizatia de circulatie provizorie si-a incetat valabilitatea, intruneste numai elementele constitutive ale infractiunii prevazute in art. 85 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.